luni, 29 aprilie 2013

Sort de bucatarie

Cred ca este un obiect foarte simplu de realizat, chiar si pentru cele care nu sunt posesoare de masina de cusut. Puteti sa il faceti cu sau fara pieptar, cu sau fara buzunare sau sa-l personalizati cu diverse aplicatii dupa placul inimii.
Am descoperit in biblioteca mamei o carte excelenta ... din 1961 "Croitul si cusutul in casa". Ce e atat de minunat la aceasta carte este ca explica pas cu pas cum se fac tiparele si toate modelele prezentate pot fi adaptate in functie de masura fiecareia.
Pentru construirea tiparului acestui sort, masura 50, se iau urmatoarele masuri (jumatate din grosimea bustului reprezinta masura obiectului confectionat):
- lungimea sortului 60 cm
- jumatate din grosimea taliei 40 cm
- lungimea bretelelor 80 cm
Partea superioara - se deseneaza un unghi drept cu varful in punctul A (se poate folosi hartie alba sau chiar ziare pentru confectionarea tiparelor).  Din punctul A, se aplica spre stanga pe latura unghiului 14 cm (pentru toate masurile) si se noteaza punctul H. Din punctul A se aplica in sus, pe latura unghiului, 25 cm (pentru toate masurile) si se noteaza punctul G. Din punctul H, perpendicular pe linia AH, se aplica in sus 16 cm (pentru toate masurile). Punctele 16 si G se unesc.
Linia verticala se prelungeste din punctul A in jos cu 2cm (pentru toate masurile). Punctele H si 2 se unesc.
Din punctul 2 se aplica spre stanga 8 cm, iar din punctele 8 si 3 se duc in sus linii verticale de lungime nedefinita.
Partea de jos - se deseneaza un dreptunghi ABCD, cu laturile orizontale AB si CD egale cu 44 cm, reprezentand latimea sortului (jumatate din grosimea taliei, conform masurii, + 4 cm pentru toate masurile) si laturile verticale AD si BC egale cu 60 cm, reprezentand lungimea sortului.
Din punctul B se aplica pe linia BC in jos 1cm si se noteaza punctul T. Punctele A si T se unesc.
Buzunarul - pe linia AT se aplica din punctul T spre stanga 11cm si din punctul 11 se aplica 7cm in jos, paralel cu linia BC. Din punctul 7 se duce spre stanga, paralel cu linia taliei, linia buzunarului lunga de 12cm. Din punctele 7 si 12 se duc in jos linii verticale lungi de 13cm. Punctele 13 se unesc. Coluturile buzunarului se rotunjesc sau se lasa drepte dupa modelul ales. Bretelele - lungimea bretelelor este de 80cm +5cm rezerva pentru cusatura; latimea lor este de 4cm.
Cordonul - lungimea lui este de 104cm (grosimea taliei, conform masurii) plus 24cm pentru legat. Latimea cordonului este de 4 cm.
Se croieste materialui prin aplicarea tiparelor. Partile rezultate se cos si gata!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu