Sa iubim ... ce avem

 

 Traim intr-o lume ce parca vrea, cu tot dinadinsul, sa aiba dezamgiri dupa dezamagiri. O lume formata din miliarde de nemultumiti, care-si cauta mai mereu fericirea intr-un viitor incert, populat cu ceea ce banii pot cumpara. Ignoram bucuriile simple, ale momentului, si speram - alimentati de o subtila si "atotputernica" masinarie de publicitate - la casa de vis, la relatia de vis, la familie ade vis. Crize mondiale se nasc din aceste vise, cumparate cu credite impovaratoare, luate din banci, iar oamenii nu par sa invete nimic din ele. De ce? Pentru ca modelul nostru de implinire in iubire, in viata, este construit, intr-o masura incredibil de mare din ... clisee luate din filme americane. Clisee unde iubirea si fericirea sunt prezentate simplificat, pueril, creand asteptari imposibile. In lumea construita din publicitate, filme si retele de socializare pe internet, un om merita iubit doar pentru ca este frumos, succesul se masoara exclusiv in bogatia etalata, iar esecul este rezervat celor rai, care nu merita sa fie iubiti. Iar in fata unor asemenea modele de viata, atat de iscusit si systematic prezentate, cum am putea trai altfel? Raspunsul este simplu. Inchideti televizorul, deschideti larg ochii, invatati sa iubiti ceea ce aveti si, mai ales , pe cei care se afla alaturi de dvs. Este greu, mult mai greu sa iubim ceea ce deja am primit de la viata, tot asa cum unui copil ii este greu sa se bucure de jucaria lui veche, atunci cand o jucarie noua si stralucitoare deja l-a vrajit. Cu toate astea fiintele de langa noi aunevoie si merita, chiar acum, atentia si dragoastea noastra. Este timpul sa descoperim aceasta iubire, pas cu pas, in noi insine. Drumul nu e usor, dar e singurul care duce la fericire. Sunt de facut doua lucruri: 1. Sa ne daruim si 2. Sa privim lumea cu sufletul.

A ne darui nu inseamna , cum gresit am putea crede, sa renuntam la demnitate sis a devenim de buna voie sclavii altor oameni sau prizonierii unor idei. Daruirea de sine (pentru ca despre ea este vorba) e o forma  de a trai viata cu generozitate si drag , pentru cei printer care existam. Capacitatea de a oferi cntinuu sentimente manifesate concret, usor de inteles si de primit. Putem sa ne daruim gragostea prin gesture concrete parintilor care asteapta alinarea noastra, copiilor  nostril ce au atata nevoie de afectiune “prezenta”, prietenilor ce se simt ocrotiti prin caldura noastra sufleteasca. Chiar si florile din glastra sau un animal de companie au nevoie de aceasta daruire continua, calma, venita din suflet. Un dar cu mult mai important decat un milion de cadouri, pentru ca, in vreme ce ele ajung la cos sau sunt date uitarii, darul sufletesc e viu si continuu, ne aduce bucurie si noua, si celor carora-l daruim. Chiar si in relatia cu Dumnezeu, stabilita prin rugaciune, esenta o constituie tot aceasta daruire de sine, oferita fara contoar.

Cat despre capacitatea de a privi lumea cu ochii sufletului, aceastane va incarca in mod constant cu energia de a iubi, de a crede si a spera. Iata un exercitiu simplu: asezati-va pe un scaun si priviti cu atentie, in toate detaliile, fotografia cuiva drag. Apoi, stergeti-va toate gandurile si ideile din minte si incercati sa priviti chipul cel indragit nu cu ochii, ci cu inima. Navalnic sau treptat, dupa cum ne este firea, o caldura iradianta ne va cuprinde fiinta. Caldura aceasta, numita si “caldura sufletului”, contine in ea stralucirea, noutatea, concretul, pe care niciodata spoiala de lumina a viselor fabricate in laboratoarele de publicitate nu o va putea egala.

                                                         sursa: revista "Asul verde"