6

Am mici mustrari de constiinta ca nu am mai scris demult aici ... dar iata-ma acum asa ca nimic nu mai conteaza, nu? M-am gandit ca postarile din capitolul acesta, ganduri, sa fie de acum inainte o incercare de dialog cu voi, cititorii. Si daca preferati doar sa ma cititi si atat nu-i bai ... :) Imi pun deseori intrebari (si imi raspund singura, de cele mai multe ori) dar parca ar fi interesant sa cunosc si parerea celor pe care de fapt nu-i cunosc. Ce paradox, nu?
Azi, fiind o zi dificila pentru mine ... predominant din punct de vedere fizic nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc la femei si la cate lucruri trebuie sa se gandeasca si sa fie atente tocmai pentru a fi cu adevarat FEMEI. Nu e deloc usor sa purtam sutien pe canicula sau tampoane in aceleasi conditii (ce? asta e aevarul!), sa ai nevoie sa alergi dupa autobuz, de exemplu, si sa ti se inchida usile in nas pentru ca te-ai miscat "greu" pe tocuri de 10 si cu doua "mingi" care ti se balangane pe piept! Barbatilor le e usor sa stea pe margine si sa fluiere sau sa comenteze femeile dar daca ar trai si ei macar pe jumatate ce traim noi nu cred ca ar face fata. Pe de alta parte ei le stiu pe ale lor si noi pe ale noastre ... cred ca incerc sa nu-i condamn acum ...:) dar parca oricine ar face o comparatie ar observa directia in care se inclina balanta.
Si totusi, e atat de bine sa te simti femeie mai ales prin ceea ce esti, prin felul in care te porti, prin gesturi, prin faptul ca poti fi mama, gospodina, doamna, amanta. Ei, barbatii vor ... ne vor ... dar numai daca le dam au, nu? Deci puterea este in mainile noastre, ale "sexului slab". In noi sta decizia de a fi sau nu femei ... mult timp ne-am luptat sa fim egalele barbatilor, acum cred ca ar trebui sa ne recunoastem feminitatea si cu acesta nu sa acceptam ca suntem sau nu inferioare lor ci sa acceptam faptul ca suntem diferiti. Da, sunt multe satisfactii din directia unei cariere de succes (cred ...) dar sunt convinsa ca barbatii vor femei NU barbati in "carcasa" de femei :))
Asa cum nici noi nu o sa intelegem vreodata cum e sa ai ceva care atarna intre picioare, asa nici ei nu vor intelege cum de hormonii sunt vinovati pentru majoritatea actiunilor "crizate" sau de ce este atat de tragic ca suntem invitati undeva in ultimul moment si ne dam ce ceasul mortii ca nu suntem epilate sau avem unghiile varza ... in urma frecarii cu sarg a aragazului (care, by the way, este ceva obisnuit sa fie imaculat de parca oalele in care se face pretioasa hrana ar avea vreo pelerina de protectie ceva...).
Asadar, mi-am dat seama ... la o varsta inaintata ce-i drept, ca daca ne-am nascut femei trebuie sa fim femei iar ei, oricat de intelegatori ar fi nu vor putea vreodata intelege complexitatea noastra si faptul ca "sexul slab" inseamna de fapt jumatatea delicata dar infinit mai puternica si mai capabila de a "duce", a intregului.
E greu sau e placut sa fim femei? Ne place ca familia si casa sunt "tinute" de noi sau mai degraba am fi preferat sa lenevim undeva intr-un colt si altii sa faca toata treaba pentru noi?